Medici anchetați pentru malpraxis după moartea părintelui Ghelasie: I-au administrat medicamente puternice anti-COVID, deși testul a ieșit negativ

Medici anchetați pentru malpraxis după moartea părintelui Ghelasie: I-au administrat medicamente puternice anti-COVID, deși testul a ieșit negativ
Părinte Arhimandrit Ghelasie Țepeș, la slujba oficiat de de Izvorul Tămăduirii, în 6 mai 2016, alături de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei / Sursa: Mănăstirea Sighișoara
Publicat: 22/11/2020, 21:01

Răsturnare de situație după trecerea la cele veșnice a părintelui Ghelasie, unul dintre ultimii ucenici ai Sfântului Părinte Arsenie Boca. Inițial, cauza morții a fost declarată Covid-19, însă ultimul test al starețului Ghelasie Țepeș a ieșit negativ. Polițiștii anchetează această situație și medicii de Târgu Mureș ar putea fi acuzați de malpraxis, asta pentru că i-au administrat medicamente foarte puternice împotriva Covid-19, în condițiile în care părintele era bolnav de inimă, așa cum spun ucenicii săi.

Părintele Ghelasie, arhimandrit al Mănăstirii „Sfântul Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir“ din Sighişoara, a trecut la cele veșnice pe 15 noiembrie, după ce fusese internat la spitalul din Târgu Mureș. Inițial, cauza morții a fost considerată infectarea cu Covid-19, însă ultimul test făcut înaintea decesului a fost negativ. Poliția anchetează acum medicii care l-au tratat pentru a descoperi dacă este vorba de o speță de malpraxis,potrivit stiripesurse.ro.

Părintele Ghelasie Ţepeş: „Au făcut boala asta ca o religie. Şi au îndemnat lumea să se închine”

Stareţul Ghelasie Ţepeş, care avea doar 58 ani, și-a ținut ultima predică în duminica de 26 octombrie 2020, la hramul mănăstirii.

„Au făcut boala asta ca o religie. Şi au îndemnat lumea să se închine, dom’ne! Nu vedeţi că o să se lupte să vă închinaţi bolii, să nu i vă mai închinaţi lui Hristos?“, a rostit atunci părintele stareţ. Ghelasie Ţepeş a fost ucenic al marelui duhovnic Arsenie Boca la mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Părintele Ghelasie s-a născut la 27 mai, 1962, la Măgheruș, comuna Nadeș (Mureș), ca cel de-al șaselea din cei opt copii ai unei familii cu mare credință de Dumnezeu. Părintele Ghelasie a intrat în monahism la mănăstirea Sâmbăta de Sus. A absolvit Facultatea de Teologie Sibiu în anul 1997 și Facultatea de Drept București în anul 2006.

Unul dintre ultimii ucenici ai Părintelui Arsenie Boca

Părintele Stareț Ghelasie Țepeș a fost hărăzit cu darul de a readuce, duminică de duminică, în fața credincioșilor veniți din toate colțurile țării la Sfintele Liturghii ținute la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara, chipuri de demult, sfinți mutați în sinaxare. Vreme de patru ani, a fost stareț al Mănăstirii Lupșa (Alba). Ulterior, împreună cu cinci călugări, a pus bazele Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara.

Ultimele sale predici au fost foarte puternice, țintite la adresa Dictaturii Covid și a celor care interzic pelerinajele la sfintele moaște ale Sfintei Parascheva și Sfântului Dimitrie.

 Sute de credincioşi din toată ţara s-au adunat să își ia rămas-bun de la părintele Ghelasie

Starețul Ghelasie Ţepeş, de la Mănăstirea Sfântul Dimitrie din Sighişoara, cunoscut drept ucenicul lui Arsenie Boca, a fost înmormântat marți, 17 noiembrie. Sute de credincioşi din toată ţara s-au adunat să își ia rămas-bun de la el – motiv pentru care au fost mobilizate forţe de ordine impresionante.

Mănăstirea Sfântul Dimitrie din Sighişoara, s-a transformat peste noapte în loc de pelerinaj. De dimineaţă s-au format coloane de maşini pe drumul care duce spre lăcaș, potrivit stirileprotv.ro.

„Am venit din Vrancea că nu mi-a venit să cred. El a ajutat foarte multă lume, a fost tată pentru toţi”, spune o femeie.

„A venit multă lume, şi aşa, numai la sărbători mai veneau la mănăstire, de înviere” a adăugat un bărbat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
A dopat-o intenționat sau nu Mouratoglou pe Halep? Ce spune Simona
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Cine este atacatorul premierului Slovaciei, Robert Fico. Care a fost motivul atacului
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
×